Aluminiul

Aluminiul

Marime: 13 kb
Descarcari: 17

Compusii aluminiului erau cunoscuti inca din cele mai vechi timpuri ale omenirii.Olaria nu facea decat sa prelucreze argilele, care sunt combinatii ale aluminiului cu siliciul si oxigenul. Numele aluminiului vine de la cuvantul latinesc „alumen” , care se da alaiului si care era cunoscut din Antichitate atat de greci, cat si de romani.Dar aceasta denumire se da atunci tuturor substantelor astringente.Pliniu mentioneaza pentru prima oara in Historia naturalis „alumenul”. Alchimistii arabi din Evul mediu, in frunte cu Geber, confundau alaunii vitriolii (sulfatii) si chiar cu varul si boraxul. Abia Paracelsius arata ca este vorba de substante diferite, dar alaunii continuau sa fie confundati cu varul. Aluminiul In 1742, J . H (1692-1777), chimistul german ce descoperise bismutul, arata ca baza aluminiului este in pamanturile argiloase, iar in 1754, Marggraf stabilea diferenta dintre var si alaun si mentiona ca acesta din urma se inrudeste cu silicea.Mai tarziu,Lavoisier isi da seama ca alumina (oxidul de aluminiu) trebuie sa contina un metal nou si in 1789 in Tratatul sau de chimie scrie:,,Este de presupus ca pamanturile (barita,varul,alumina) vor inceta in curand de a mai fi considerate intre substantele simple…adica printre substantele care nu mai pot fi descompuse,in starea actuala a cunostintelor noastre”. Doua decenii mai tarziu (in 1808),H.Davy demonstreaza justetea acestei previziuni izoland cu ajutorul electricitatii din barita-bariul,iar din var-calciul,asa cum inainte cu un an izolase potasiul si sodiul.Incercarile lui Davy de a izola si metalul continut in alumina nu duc insa la nici un rezultat. In anul 1824, tanarul chimist german F.Wöhler se intoarce din Suedia unde facuse o vizita profesorului J.Berzelius. In drum spre casa se opreste la Copenhaga si face o vizita lui H.C.Oerstedt (1777-1851), fondatorul electromagnetismului, care se ocupa si cu chimia. Fizicianul danez ii arata ca trecand clor peste argila puternic incalzita obtine un compus al acestuia. Era clorura de aluminiu. Trateaza acest compus cu amalgan de potasiu si obtine mici cantitati de amalgan de aluminiu. Wöhler intors in Germania reia, in 1827, ezperientele lui Oerstedt. Porneste de la clorura de aluminiu anhidra pe care o trateaza cu potasiu metalic si reuseste sa obtina mici cantitati din mult cautatul metal,care insa se prezenta ca un praf cenusiu. Wöhler, singur in laborator,era asa de puternic impresionat de acest succes incat striga catre pereti: ,,aluminiu metal”. Dar aceasta descoperire, la inceput, nu entuziasmeaza pe nimeni caci in forma impura in care se gasea nu I se putea intrevedea nici o utilizare industriala.Wöhler intrezareste ceva din importanta acestui metal si peste cativa ani reia experientele cu aluminiul.

DESCARCA