Amintiri din copilarie

Amintiri din copilarie

Marime: 5 kb
Descarcari: 8230

Principalele categorii ale umorului sînt: umor de situatie (izvorît din fapte, situatii, întîmplări: prinderea muştelor cu ceaslovul, molipsirea de rîie de la caprele Irinucăi, aplicarea poştei la tălpi, bătaia dintre Mogorogea şi Pavăl, întîmplarea de la scăldat, vînzarea pupăzei etc); umor de caracter (izvorît din felul de a fi al unor personaje: Mogorogea, moş Chiorpec, Trăsnea, popa Buligă - zis şi Ciucălău etc); umor de limbaj (izvorît din folosirea de locutiuni, zicători şi proverbe, menite a provoca rîsul: "îs mai aproape dintii decît părintii", "se tine ca rîia de om", "au tunat şi i-au adunat", "milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima"; ori expresii ca: "va-i nevoie", "calea - valea", "bine - rău"). Sursele umorului le reprezintă întîmplările hazlii, buna dispozitie a autorului, (Nică face haz de necaz), prezenta glumei în mijlocul lucrurilor celor mai serioase "Şi să nu credeti că nu mi-am tinut cuvîntul, de joi pînă mai apoi, pentru că aşa am fost eu, răbdător şi statornic la vorbă de feliul meu; şi nu mă laud, că lauda-i fată; prin somn nu ceream de mîncare; dacă mă sculam, nu mai aşteptam să-mi dea altii; şi cînd era de făcut ceva treabă, o cam săream de pe-acasă"; ironia "Moş Luca de te-a întreba cineva, de-acum înainte, de ce trag caii aşa de greu, să-i spui că aduci nişte drobi de sare de la ocnă şi las' dacă nu tear crede fiecare"; autoironia "În sfîrşit, ce mai atîta vorbă pentru nimica toată? Ia, am fost şi eu, în lumea asta, un bot cu ochi, o bucată de humă însufletită din Humuleşti care nici frumos pînă la douăzeci de ani, nici cuminte pînă la treizeci şi nici bogat pînă la patruzeci nu m-am făcut. Dar şi sărac ca anul acesta, ca în anul trecut şi ca de cînd sînt, niciodată n-am fost". Limbajul Artistic este de o frumusete şi originalitate inimitabilă. Farmecul incomparabil al stilului lui I. Creangă vine din frumusetea limbii neamului românesc. Mijloacele lingvistice folosite dau impresia de oralitate prin folosirea maximă a interjectiilor onomatopeice (ha! ha! ei! tuşti! zbîrr!) a expresiilor onomatopeice şi a verbelor imitative (hat! a horăi, a găbui). Senzatia de oralitate e provocată şi de multimea expresiilor specifice limbii vorbite (vorba ceea, hăt bine, pace bună) a zicerilor tipice (toate ca toate, de voie de nevoie) a întrebărilor şi exclamatiilor (ori mai ştii păcatul, grozav s-a spăriat, ce-i de făcut?). Alteori în text apar versuri popurale sau fraze rituale: La plăcinte înainte / Şi la război înapoi. Decît la oraş codaş ? Mai bine-n satul tău fruntaş. Deosebită este şi folosirea cuvîntului "mai" "ce mai de pomi s-au pus în tintirim (multi). Alteori e folosit ca abverb "mai rămîneti cu sănătate". Caracterul de oralitate provine şi din folosirea dativului etic:"si-am căzut în Ozană cît mi ti-i băietul"; sau folosirea unor expresii ori locutiuni populare: "încaltea", "ca mai ba", "a cu-i a cu". Orală e şi sintaxa frazei. Autorul lasă cuvintele să se înşire după o ordine a vorbirii şi nu a scrisului, unde topica e mai controlată: "şi hărsita de mătuşa nu mă slăbea din fugă nici în ruptul capului; cît pe ce să puie mîna pe mine", "şi eu fuga, şi ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga, pînă ce dam cînepa toată palancă la pămînt". De asemenea majoritatea frazelor se leagă între ele prin conjuctia coordonatoare copulativă "şi" "Şi cînd învătam eu la şcoală, mama învăta cu mine acasă. Şi citea la ceaslov, la psaltire şi Alexandria mai bine decît mine, şi se bucura grozav cînd vedea că mă trag la carte . Comparatiile sunt din limbajul popular: "cum nu se dă scos ursul din bîrlog... aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti"; "doi cai ca nişte zmei". Epitetele sunt adesea regionalisme sau creatii lexicale proprii: călugării o adunatură de zamparagii "duglişi", "mîine, poimîine aveam să ne trezim nişte babalîci gubaci", — dac-ar şti el ghilhănosul şi ticăitul, de unde am pornit astă noapte".

DESCARCA