Despre serpii veninosi

Despre serpii veninosi

Marime: 11 kb
Descarcari: 2779

Produs de glandele speciale, situate pe maxilar, veninul este inoculat victimei cu ajutorul a doi colti mobili sau fixati, prevazuti cu un sant lateral sau cu un canal central pentru scurgerea acestuia. Coltii sunt situati pe falca superioara, la capatul anterior sau spre fundul gurii. Dimensiunile serpilor veninosi variaza de la cinci metri (cobra regala) si cativa zeci de centimetri. Toti se hranesc cu prazi vii. AVANTAJE SI DEZAVANTAJE ANATOMICE Printre celelalte grupe de reptile, serpii se disting usor, atat prin aspectul exterior, cat si prin structura interna a corpului, alungit si acoperit de solzi. Sunt lipsiti de membre, fiind nevoiti sa se deplaseze prin tarare si sa inghita prazile intregi. Nu au pleoape; ochii lor sunt protejati la exterior de o pelicula transparenta, imobila in spatele careia ochiul nu este capabil de nicio miscare. Asa se explica privirea de o stranie fixitate a acestor animale, prin care par ca-si hipnotizeaza victimele. Serpii nu au nici urechi, iar coada, odata rupta, nu se mai reface ca la soparle. Limba le este bifurcata la capat, putand fi impinsa in afara gurii sau retrasa intr-o teaca situata la baza sa. Ea are rolul unui organ tactil, fara a avea vreo legatura cu functia veninoasa. Cutia craniana este bine dezvoltata si protejeaza creierul, iar coloana vertebrala este alcatuita din numeroase vertebre uniforme (200 pana la 400) si, cu exceptia primei, a atlasului, care asigura articulatia cu craniul, toate poarta coaste. Insa, deoarece sternul lipseste, ele sunt libere in partea anterioara. Aceasta structura asigura un avantaj important reptilei, care isi poate largi corpul pentru a inghiti prazi voluminoase, aici contribuind si conformatia speciala a falcilor. Cele doua ramuri ale mandibulei nu sunt sudate, unite solid la partea anterioara ca la soparle, ci sunt atasate prin ligamente elastice care permit o largire considerabila, mai ales in sens lateral, dar si un pic vertical. Articulatiile maxilarului au si ele o mobilitate foarte mare. Serpii au un singur plaman functional, cel drept, care se continua cu un fel de camera de aer cu pereti netezi. Suieratul pe care-l emit unele specii se produce tocmai datorita iesirii aerului din acest spatiu. Rinichii sunt asezati unul dupa latul, la fel si gonadele; vezica urinara ventrala lipseste, fiind inlocuita cu una dorsala, iar masculii au o perche de organe copulatoare care sa fie scoase din cloaca in perioada imperecherii. Nu rareori, acestea au fost considerate drept rudimente ale unor presupuse membre posterioare. Cei mai multi serpi depun oua cu coaja pergamentoasa, elastica – sunt deci ovipari – dar exista si specii, cum ar fi serpii marini sau unele vipere, la care dezvoltarea oualor nu se produce la exterior, ci in coprul femelei care expulzeaza puii vii. Acestia sunt serpii ovovipari. DESPRE COLTI, NUMAI DE “BINE” Foarte importanta in cazul serpilor veninosi este structura si asezarea dintilor. Daca in 1837 naturalistul german Schlegel impartea simplu serpii in veninosi si neveninosi, desi niciun caracter extern nu permitea separarea precisa a celor doua grupe, in 1852 Dumeril si Bibron isi bazau clasificarea pe conformatia si dispunerea dintilor pe maxilare. Ei deosebeau cinci categorii, din care trei grupau serpii cu colti veninosi.

DESCARCA