Obligatia de intretinere dintre parinti si copii

Obligatia de intretinere dintre parinti si copii

Marime: 20 kb
Descarcari: 7

S-au conturat două opinii pornindu-se de la mai multe elemente de distincţie: - mai întâi, s-a observat că starea de nevoie a copilului minor se apreciază altfel decât aceea a copilului major; - în al doilea rând, incapacitatea de muncă a minorului este prezumată, pe când în cazul copilului major ea trebuie dovedită; - în al treilea rând, reciprocitatea obligaţiei există numai între părinţi şi copilul major, nu şi între părinţi şi copilul minor. Într-o primă opinie, s-a susţinut că în Codul familiei sunt reglementate două obligaţii de întreţinere, una între părinţi şi copiii lor minori şi alta între părinţi şi copiii majori.Pentru argumentarea tezei s-a susţinut că: - în Codul familiei există două texte care se referă la obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii, anume, art. 86 alin. (1) situat în titlul II, referitor la rudenie şi art. 107 alin. (1) situat în titlul III, capitolul I privind ocrotirea minorului; iar prezenţa celor două texte demonstrează faptul că fiecare vizează o altă situaţie; - din reglementarea distinctă, rezultă şi alte deosebiri între cele două obligaţii; - copilul major are dreptul la întreţinere numai dacă starea de nevoie se datorează incapacităţii de muncă, pe când minorul are acest drept indiferent de pricina nevoii în care se află; - obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii minori, întemeiată pe art. 107 alin. (1) Codul familiei are caracter unilateral, iar obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copiii majori are caracter de reciprocitate. A doua opinie ce se distinge în literatură susţine că între părinţi şi copii există o singură obligaţie de întreţinere reglementată de art. 86 alin. (1) Codul familiei, iar art. 107 alin. (1) Codul familiei se referă la aceeaşi obligaţie, dar sub alt aspect. În susţinerea aceste opinii se invocă următoarele argumente: - existenţa a două texte diferite nu este de natură a justifica existenţa a două obligaţii de întreţinere între părinţi şi copii. Art. 107 alin. (1) Codul familiei nu reglementează o obligaţie distinctă de cea din art. 86 alin. (1) Codul familiei, ci, ca urmare a faptului că în capitolul privind ocrotirea minorului se arată toate drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii lor minori, face referire la obligaţia părinţilor de a-i întreţine pe aceştia; - nu se poate accepta afirmaţia că obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copiii lor majori, reglementată de art. 86 alin. (1) Codul familiei se bazează exclusiv pe legătura de rudenie, întrucât în unele cazuri această obligaţie se fundamentează şi pe anumite relaţii asimilate celor de rudenie; - obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii fiind reciprocă, a accepta opinia în conformitate cu care între părinţi şi copii există două obligaţii de întreţinere înseamnă că părinţii sunt în acelaşi timp debitori ai unei obligaţii de întreţinere şi creditori într-o altă asemenea obligaţie; - a susţine că obligaţia de întreţinere între părinţi şi copiii lor minori nu are caracter reciproc, care ar exista doar în cazul copiilor majori, înseamnă a nu se ţine seama de prevederile exprese ale Codului familiei. Art. 106 Codul familiei prevede că “părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere. Corelând această dispoziţie cu caracterul reciproc al vocaţiei succesorale se desprinde concluzia clară că şi obligaţia de întreţinere este reciprocă; - între părinţi şi copii nu poate fi vorba decât de o singură obligaţie de întreţinere; inserarea în Codul familiei a două texte diferite privitoare la obligaţia de întreţinere denotă grija deosebită care se acordă protecţiei copilului minor, în deplină concordanţă cu convenţiile internaţionale la care România este parte. În ceea ce ne priveşte, socotim că această a doua opinie surprinde cu mai multă obiectivitate realitatea juridică luată în discuţie, în dreptul nostru existând o obligaţie legală de întreţinere unică, dar care poate avea caracteristici specifice funcţie de categoriile de persoane între care este instituită. Fundamentul obligaţiei de întreţinere între părinţi şi copii este acelaşi, căci împlinirea vârstei majoratului nu poate schimba decât anumite elemente, ca starea de nevoie a copilului sau posibilităţile sale materiale, dar nu înlătură filiaţia şi nici nu o transformă într-o simplă legătură de familie. Trăsături specifice obligaţiei legale de întreţinere dintre părinţi şi copii. Cu privire la persoanele între care se datorează.Această obligaţie de întreţinere există între părinţi şi copii astfel cum rezultă din prevederile art. 86 alin. (1) şi art. 107 alin. (1) Codul familiei, atât în cazul în care copiii sunt minori, cât şi atunci când sunt majori. Ceea ce este specific acestei categorii de obligaţii de întreţinere este faptul că, în cazul copilului minor starea de nevoie nu se datorează incapacităţii de a munci, la fel ca la persoanele majore, ci împrejurării că el este în etapa de formare şi urmează un proces de şcolarizare. Legiuitorul o şi spune în art. 86 alin. (3) Codul familiei atunci când prevede textual că “descendentul, cât timp este minor are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află”. Minorul nu trebuie să dovedească aşadar, incapacitatea sa de muncă. Date fiind aceste împrejurări, de regulă copilul minor este numai creditor al obligaţiei de întreţinere, întrucât el nu realizează venituri din muncă, ceea ce face ca această obligaţie de întreţinere să fie considerată unilaterală de unii autori. Atingând vârsta majoratului, copilul are capacitatea de a munci şi, de regulă, realizează venituri din munca sa. Ca urmare, reciprocitatea obligaţiei de întreţinere dintre părinţi şi copii capătă un contur mai pronunţat tocmai pentru că şi copilul îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi obligat la întreţinere şi nu pentru că ar fi vorba de o obligaţie distinctă. Reciprocitatea obligaţiei îşi are izvorul în lege, ca urmare şi copilul are obligaţia de a contribui la întreţinerea părintelui său aflat la nevoie, fără a se putea apăra cu considerente de apreciere subiectivă asupra modului în care părintele l-a întreţinut cât timp a fost minor.

DESCARCA