Televiziunea. Comunicarea audio-vizuala

Televiziunea. Comunicarea audio-vizuala

Marime: 15 kb
Descarcari: 14

TELEVIZIUNEA. COMUNICAREA AUDIO-VIZUALĂ Copil al radioului şi al cinematografului, acest suport a cultivat în mod progresiv un limbaj care, original fiind, îi permite să ocupe o poziţie importantă în sistemul mediatic.Atunci când îşi face apariţia, la începutul anilor 1930, ea suscită brusc uimirea primilor observatori fascinaţi de noua « teleprezenţă » permisă de această formă inedită de media. Este percepută de analiştii care îi poartă interes ca un remarcabil « mijloc documentar » ce măreşte considerabil puterea informaţiei dată de radio, adăugând auzul vederii.Televiziunea funcţionează pe baza capacităţii seleniului de a transforma datorită radiaţiilor de electroni (baleiaj), energia luminoasă în energie electrică şi invers. Analiza imaginii se efectuează cu ajutorul unei camere electronice, care converteşte imaginea optică într-o imagine corespondentă. Pentru aceasta, un fascicol de electroni baleiază în spatele unui ecran alcătuit dintr-o multitudine de puncte luminoase, dispuse pe 525 de linii care compun 25 de imagini (fotograme) pe secundă.Imaginea analizată este transformată într-un semnal electric ce va fi transmis prin radiodifuzie. La recepţie, imaginea este reconstituită prin acelaşi procedeu.Ecranul unui televizor e compus dintr-o multitudine de puncte fluorescente, excitate prin modularea semnalelor electrice, luminuozitatea fiind dată de voltajul tubului catodic. Camera de luat vederi, care imită în bună măsură ochiul omenesc, este aparatul principal în tehnica televiziunii. În esenţă, o cameră video serveşte la captarea semnalelor luminoase, a radiaţiilor electromagnetice corespunzătoare, şi la transformarea lor în semnal electric. Dacă imaginile ce se află în câmpul de interes al camerei pot suferi modificări în timp, spaţiu şi culoare, semnalul electric rezultant variază doar în timp.Undele electromagnetice prin care se transmite semnalul de televiziune au lungimi de undă ultrascurte (de la 10 metri la 0,1 milimetri) respectiv frecvenţe extrem de mari (de la 300 de megahertzi la 3000 de gigahertzi). Ca şi în radio, există 2 compartimente principale : studioul şi regia tehnică. Studioul este un spaţiu interior postului în care se desfăşoară emisiunea. Acolo, prezentatorul realizează programul, fiind filmat de operatorii de imagine (cameramani). Fiecare imagine surprinsă de camerele video în studio este vizibilă pe câte un monitor aflat în regia tehnică.

DESCARCA